sâmbătă, 3 octombrie 2009

Mâinile sus pentru Focşani

...sau Foşcani, în folclorul drumeţilor, dacă îi pot spune aşa.

(momentan îmi fac unghiile... revin)...

bine.. n-am terminat încă... dar mai bine îmi spun of-ul acilea.

capitolul se numeşte "peripeţii în minunata urbă, Focşani".
planul meu nu era să rămân blocată într-un oraş uitat de lume, dar se pare că soarta mi-a jucat o festă, foarte bună festă dealtfel...

după ce am petrecut mai bine de o oră aşteptând mâncarea într-un restaurant foarte bine cotat şi evident, scump şi fiţos, unde nici măcar n-am mâncat aşa de bine cum mă aşteptam, mi-am propus să plec.. înspre casă.

maşina cu care mă plimbam eu, s-a gândit să-mi pună nervii la încercare... a făcut o mică pană. ok, nimic ieşit din comun, se mai întâmplă..

ora 2 dimineaţa, vreme de ploaie.. şoferul se dă de ceasul morţii să rezolve problema.. se pare că nu reuşeşte... aşa că apelăm la bunăvoinţa unui taximetrist care se afla întâmplător prin zonă.. apelăm la el pentru că echipamentul din dotare a cedat (adică s-a rupt cheia nene !).

omul ne dă o altă cheie, dar imediat se rupe şi ea. chemăm alt taximetrist. îi rupem şi lui cheia :))
(le-am rupt fâşul în masă =)) ).
ok.. le plătim oamenilor cheile, şi plecăm în căutare de alte scule. altă cheie, dar aceeaşi poveste.

bine. hai la o vulcanizare.

"aa, păi nu este nici o vulcanizare care să vă poată ajuta acum."
"cum adică nu este ?! trebuie să fie."
"nu, chiar nu este. nici una non stop. doar dacă încercaţi în Adjud sau Râmnicu Sărat."
"nene, am pană. nu pot să conduc atâţia km ... ce fac?!"
"na, ce să zic... e 3 deja.. e sâmbătă.. puteţi aştepta până la 8 când deschide o vulcanizare aici în oraş, sau să sunaţi la asistenţă să vină să vă ia."
"bine, şi de unde ar trebui să vină asistenţa ?"
"de la Bucureşti."

(auzi la ăsta micu'.. cică de la Bucureşti. eşti nebun ?!)

"ar mai fi varianta să mergem la nea Gigi acilea, că e a lui vulcanizarea de pe colţ. (îl vom numi pe "vulcanizator" Gigi, pentru că n-am reuşit să-i reţin numele). poate dacă îl claxonăm de câteva ori, se trezeşte."
"şi oare ne ajută? plătim bine."
"asta nu mai ştiu. eu îl cunosc numai aşa cât ne salutăm.. dar am auzit că-i cam ciufut."

ce am făcut ? păi normal că am stat la poarta omului şi am claxonat până am trezit toată strada, mai puţin meşterul vulcanizator.

nervi, adică nervi mari. măi, nu suntem în mijlocul câmpului... în porumb.. suntem în oraş.
pff, hai să bem o cafea ceva, ca să ne mai calmăm.
"aa, păi nu este nici o cafenea deschisă la ora asta."

jur că am crezut că-şi bate joc de sufletele noastre. ne-am urcat în taxi, şi am plecat în turul oraşului ca să ne convingem.
chiar n-am găsit nimic...

am găsit altceva în schimb. o chestie.. care pe mine m-a şocat.
un casino.. care se numea "Royale Casion". siglă mare, luminoasă.. MARE ! Casion scris cu roşu.
(chiar mi-e ciudă că n-am făcut nici o poză).

mama mea, unde am nimerit ?! hai să fugim de aici.. dar cu ce naiba, că maşina se buşi !

ca să fie totul bine până la sfârşit, a început şi ploaia. şi încă ce ploaie... peisaj tipic bacovian, stare de spirit bacoviană.. totul merge ca uns.. plumb.

încă vreo 2 ture pe lângă casion-ul care m-a lăsat pe mine mască.. deja mă împăcasem cu ideea că Jesus se amuză maxim.

soluţia a venit în cele din urmă.. altă maşină înspre casă.. dar cu toate că sfârşitul a fost aproape fericit, eu tot mi-am pierdut 3ore din viaţă.